2009-06-03
Federaţia Naţională a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA) din Moldova organizează la 12 iunie 2009 un atelier de lucru consacrat Zilei Mondiale împotriva Muncii Copilului.În cadrul evenimentului va fi prezentată experienţa de prevenire şi combatere a celor mai grave forme ale muncii copilului în Republica Moldova, precum şi discuţii pe marginea „Codului de conduită pentru patroni privind prevenirea şi eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului în agricultură şi industria alimentară”, care a fost adoptat de angajatorii agricoli în anul 2007.
Respectarea prevederilor acestui Cod a fost monitorizată pe parcursul anului 2008 de o echipă de specialişti ai Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară. Aceasta în contextul în care patronii agricoli din Moldova au lansat începând cu anul 2005 o iniţiativă de combatere a celor mai grave forme ale muncii copilului cu genericul „Locul copilului este în şcoală, iar munca lui este cartea”.
Cu ocazia Zilei Mondiale împotriva Muncii Copilului 2009, directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii a menţionat, în raportul său, că activităţile angajatorilor agricoli din Moldova reprezintă „o primă initiaţivă în subregiune în care organizaţii patronale sunt implicate direct” în combaterea muncii copilului.
Evenimentul se va desfăşura pe 12 iunie, orele 9.30-12.45, sala de conferinţe a Hotelului Jolly Alon, str. Maria Cibotari 37.
Portalul ONG.MD
Federaţia Naţională a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA) din Moldova, tel.: 21.00.85, eganea@uap.md, web: www.fnpaia.org















